Există oare persoană pe lumea aceasta care să nu fi avut măcar un eșec?

Eu privesc eșecul ca pe o lecție pe care trebuie să o învăț. Nu spun că îmi este ușor atunci când se întâmplă, ci este chiar un sentiment de dezamăgire, mă încearcă gândul de a renunța, îmi este greu să văd luminița de la capătul tunelului și poate chiar îmi este rușine, mă simt vulnerabilă și confuză. Am avut astfel de eșecuri, atât pe plan personal, cât și profesional. Și oricât de multă durere au produs în momentul respectiv, după un timp, când am putut să las trecutul în urmă și am putut privi obiectiv, am fost recunoscătoare că mi s-au întâmplat, pentru că am primit adevărate lecţii.

“Uneori câştigăm, uneori învăţăm.” Robert Kiyosaki

Mi-a plăcut foarte mult ideea dintr-un TedTalk, de a fi fericiţi atunci când eşuăm, pentru că atunci când eşuăm, atingem de fapt o limită, iar dacă ne cunoaştem limitele, putem să ne dezvoltăm pas cu pas, astfel încât să ne împingem limitele tot mai departe. In acest context, frica de eşec nu ar trebui să existe, ci ar trebui să căutăm eşecul, să ne simţim confortabil în ceea ce priveşte eşecul, pentru că asta înseamnă că suntem mai aproape de succes.

Trebuie să fim conştienţi că oamenii de succes au avut foarte multe eşecuri până au ajuns la succes, iar acest lucru se datorează faptului că învăţăm şi ne dezvoltăm zilnic (dacă acceptăm să ieşim din zona de confort). 

Succesul nu cade din cer, el presupune mult efort, determinare, persistenţă, o minte pozitivă, un ţel pentru care să luptăm până în pânzele albe şi presupune să fii deschis provocărilor şi să adaugi valoare în viaţa celorlalţi.

Ca şi societate, suntem obisnuiţi să vorbim doar despre succes şi să arătăm cu degetul atunci când cineva eşuează. Nu realizăm că eşecul nu este duşmanul nostru, ci este prietenul care ne împinge să ne auto-depăşim, care ne ajută să evoluăm. Suntem atât de obişnuiţi să privim doar către rezultatul curent, încât nu mai măsurăm efortul sau trăim atât de intens în trecut, încât uităm să ne bucurăm de prezent şi să ne dăm voie să greşim, pentru a avea un viitor mai bun.

Cred că rămânem prinşi în capcana trecutului şi în frica de a eşua, doar dacă nu am dat tot ce puteam mai bine şi dacă nu am învăţat lecţiile ce ne-au fost arătate.

Tony Robbins spune că “singurul lucru care ne ţine departe de a primi ce ne dorim este povestea pe care ne-o tot spunem nouă înşine despre de ce nu putem avea acele lucruri.”

Succesul poate fi atins doar dacă ne putem programa mintea să vadă eşecul ca parte integrantă a succesului, dacă suntem dispuşi  să “ardem corabiile”, astfel încât să nu mai existe cale de întoarcere şi cale de a renunţa. Eşecul nu înseamnă că renunţi, eşecul înseamnă că trebuie să fii recunoscător că ţi-ai atins limita şi ştii unde trebuie să lucrezi pentru ca data următoare să ai succes.

“Orice eşec aduce cu el sămânţa unui echivalent succes.” Napoleon Hill

Voi cum priviți ideea de eșec?


Leave a Reply